Acum ai doi psihopați pe urma ta

Așa mi-au spus copiii mei: Mamă, ne pare rău, dar acum ai doi psihopați pe urma ta, nu unul.

Era de ziua mea, 7 iunie. Nu mai știu câți ani împlinisem. Stăteam în pat, obosită, munceam cred, pe la început, cu doamna doctor psihiatru Farcășel. Eram la început de carieră.

Au trecut ani de cand eram despărțiți.

El, în răzbunarea lui, îmi jurase că o să vină peste tot unde lucrez, să mă denigreze și să mă facă să rămân fără loc de muncă.

Îmi transmitea direct:

-Niciodată nu vei reuși să devii psiholog! Ai făcut facultatea degeaba!

Și o să vin acolo, o sa te fac de râs, fac scandal zi de zi până te dă afară.

Doamna doctor mi-a zis să nu mă tem și a procedat cu mine, ca și cum mă adoptase.

Ba mai mult, m-a ajutat să îmi fac actele cabinetului meu în clinica ei, Psihosan.

Mi-a făcut contract de comodat, mi-a eliberat un cabinet, exact lângă ea. Mi-a facut rost de birou, fotoliu, scaune și tot ce mai are nevoie un cabinet psihologic.

Îmi aducea hrană gătită și mă oprea din muncă, mă punea să mănânc, vreau nu vreau.

Și zilnic aducea pachete de hrană și zicea:

-Ia și du copiilor. Tot ce primea la cabinet: ciocolată, prăjituri, bomboane.

-Ia și du copiilor!

Mă întreba cum se mai simte Roni (unii știți ce probleme de sănătate a avut în trecut)

Și a spus:

-Lasă-l să vină aici și să vezi cum sun salvarea și poliția și îl saltă!

Și deci așa i-am transmis și niciodată nu a venit la Psihosan, pentru că a simțit că de acolo, el nu va ieși bine.

În locul unde oamenii fac scut în jurul tău, el nu mai are curaj să se apropie.

El urmărește unde ești singură și vulnerabilă.

Și deci a urmărit de ziua mea, ușa casei, continuu.

Eu am adormit, gemenii ieșiseră afară în parc, Laurica nu știu pe unde era.

M-am trezit că a intrat în casă, era zâmbitor, ca și cum nimic în trecut nu se întâmplase.

A zis că a venit sa își petreacă ziua mea de naștere cu mine!

Și m-a iertat că am depus în trecut plângeri la poliție împotriva lui.

-Noi doi, trebuie să fim împreună, eu nu voi fi niciodată cu cineva, el nu va permite așa ceva!

M-am speriat, a pus mâna pe mine, cum stăteam în pat. Am dat să mă ridic și să îl împing, să ia mâna de pe mine.

Mi-a dat brusc un pumn în picior, de l-am simțit până în inimă. Și un pumn în mână, cum am dat să mă apăr.

Am țipat! Nu știu de unde a apărut Laurica.

S-a băgat în fața lui:

-Dacă mama a zis că nu vrea să fie cu tine? Tu chiar nu înțelegi?

Au trecut atâția ani! Vezi-ți de viața ta! Las-o în pace pe mama.

Ești chiar psihopat?

Și atunci Laurica a primit de la el o palmă puternică peste față.

A început să țipe și să plângă!

El a prins-o de cap și mai voia să o lovească.

M-am ridicat cu toată durerea și m-am băgat în fața Laurei.

Copiii mei nu au fost copiii bătuți și iată că se întâmpla asemenea lucru în fața mea.

Nici el cât am fost împreună nu îi bătea, nici eu, nici mama mea, nici tatăl meu. Nimeni!

M-am transformat brusc în cineva pe care nu mai recunoșteam nici eu.

L-am împins cu o forță incredibilă.

Laura plângea, șocată de palma pe care o primise.

L-am împins puternic afară din cameră, l-am prins cu ambele mâini de cămașă, din spate și țipam și îl împingeam:

-Ieși afară! Afară! Afară!

Laurica țipa și ea continuu!

Și de țipetele noastre, a ieșit!

Am închis ușa. Am luat-o pe Laurica în brațe. Și ea pe mine. Era duminică.

Îi zic: hai să mergem la poliție.

Ea răspunde:

-Dar nu o să facă poliția nimic! Nu ai văzut că data trecută nici amendă nu i-a dat?

Și deci am stat în ziua aia în casă, închise! Și uitându-ne pe vizor.

Gemenii, pentru că erau mai mici, nu înțelegeau să închidă ușa. Roni, cu adhd-ul lui, pierdea cheile casei continuu.

Intrau și ieșeau, râzând cu alți copii după ei, se duceau la baie sau își luau apă.

Duceau apă altor copii, în sticle de plastic în care fusese vreun suc, sau direct din cănile noastre.

O droaie de copii însetați de la joacă, în pragul ușii noastre.

Din ziua aceea le-am interzis să mai facă asta. Chiar mi-am mutat fotoliul direct în ușă. Am blocat ușa cu fotoliul. Și i-am închis în casă.

Gemenii erau supărați că nu mai puteau ieși la joacă. Laura îi certa, ei, săracii nu înțelegeau amploarea a ceea ce se întâmplase.

Apoi le-am povestit cum eu și cu Laurica am fost bătute.

Au acceptat să stea închiși în casă, cu noi și cu Pepa. În seara aia ne-am temut să mai ieșim sa ducem câinele.

A doua zi am mers la poliție. Am povestit tot.

Între timp doamna doctor Psihiatru Farcășel a murit.

M-am simțit parcă orfană.

Clinica s-a închis pentru un timp, apoi, după ce s-a găsit un alt medic, s-a redeschis și am lucrat în colaborare cu el.

Între timp am început să lucrez la recuperare medicală, lângă mine, în Metalurgie. Aveam și mari dureri de spate, de picioare. Am făcut recuperare medicală acolo și doamna I. m-a întrebat:

-Nu vreți să lucrați la noi?

Și am răspuns da. Dar stați să mă pun puțin pe picioare.

Și am început colaborarea și la recuperare medicală. Deci dimineața la Psihosan, după amiază la recuperare medicală.

I-am zis într-o zi doamnei I. că mă urmărește fostul și că amenință să vină și la locul ăsta de muncă, să îi spună să mă dea afară.

Și femeia a zis:

-Să vină! Să vedeți ce repede îi chem poliția! Și nu vedeți câte femei suntem aici!?

Abia îl aștept, a zis.

Și nu a venit niciodată acolo. Pentru că a văzut că lumea a făcut scut în jurul meu.

Deci toată povestirea acestor fapte de intrare cu forța într-o locuință, fapte de violență verbală și fizică asupra mea și a fiicei, este unul din cele 3 dosare penale clasate.

Voi lăsa fiecare povestire aici, mărturie a ceea ce mi s-a întâmplat, în anii de după despărțirea de el.

Fiecare plângere penală și faptele pentru care s-a făcut plângerea.

Și abia aștept să aflu motivul pentru care a fost clasat Fiecare Dosar Penal.

PS. Mulți oameni au spus că dacă își găsește pe cineva, o să scap eu.

Și-a găsit pe cineva, este împreună cu ea de doi ani.

Femeia aceasta i-a plătit pe avocata Medeleanu de la AUR și a câștigat ultimul proces în care s-a pus un ordin de restricție pe 6 luni.

Deși eu am atașat înregistrări cu amenințările primite și imagini din scara blocului, cum a urmărit copiii să plece la școală. El a venit cu un scaun, folosit drept motiv că l-ar aduce copiilor.

L-a pus în ușă. A tras puternic de ușă să intre. Ghinion! Ușa închisă și un fotoliu în ea!

Am chemat poliția, am făcut plângere și de aici am tot povestit pe facebook.

Nu atât de mult cum am făcut-o în ultima perioadă!

Scriu să rămână mărturie totul aici.

Și mai scriu pentru că simt cum mă sufoc din cauza nedreptății și a lipsei de implicare a poliției române când trebuia să mă ia în serios, nu să claseze dosare.

*Unii insistați să îi dau numele și poza. Nu voi face asta pentru că:

1. Mă va da în judecată. Are și iubită implicată în asa ceva și care îl susține financiar.

I-am scris prima și ultima oară, înainte de procesul în care am pierdut, unde trebuia să poarte brățară electronică.

Ea mi-a răspuns civilizat. Mi-a cerut dovezi. I-am pozat fiecare ordin de restricție pus în trecut și am trimis în privat.

Ea a pozat toată conversația, i-a trimis-o lui. Și i-a plătit avocata și astfel a scăpat.

De atunci, cu complicitatea ei, amenințările au fost și mai teribile.

Data viitoare voi povesti cum fiul meu mi-a arătat o conversație în care ea îi cerea insistent să îmi scrie mesaje violente, denigratoare, ca să îi demonstreze ei că o iubește și că în fapt, el nu venise să ceară să se împace cu mine, ci doar să mă hărțuiască.

(De fapt asta voi povesti poliției, că poate și femeia asta trebuie chemată la secție să dea socoteală pentru niște fapte.)

Copiii mei au făcut scut în jurul meu și i-au zis femeii să se potolească, altfel o potolesc ei.

Și m-au anunțat așa:

-Mamă, ne pare rău, dar nu mai ai un psihopat pe urmele tale. Acum ai doi...

Va urma...